Anji Mahacikala îi propune portarului Victor Valdes un salariu de 10 milioane de euro pe an
Anji Mahacikala este aproape de o nouă lovitură pe piaţa transferurilor. Oficialii clubului rus i-au pregătit un salariu de 10 milioane de euro pe an portarului Victor Valdes, de la FC Barcelona.
Acestuia îi expiră contractul în 2014 şi a anunţat că vrea să părăsească clubul catalan. Valdes ar fi singurul portar străin din lotul lui Anji. Acolo ar fi coechipier cu Samuel Eto'o, cu care a fost coleg timp de cinci ani la Barcelona şi alături de care a câştigat Liga Campionilor în 2006.
Valdes are cinci titluri de campion în Primera Division, două Cupe ale Spaniei, cinci Supercupe ale Spaniei, trei trofee ale Ligii Campionilor, două Supercupe ale Europei şi două Campionate Mondiale ale Cluburilor.
Goalkeeper-ul Barcelonei a făcut parte din lotul Spaniei atunci când "Furia Roja" a câştigat Campionatul Mondial din 2010 şi Campionatul European din 2012.