ANRE a depistat mai multe abateri în urma controlului de la Apă-Canal Chișinău
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat rezultatele controlului efectuat la „Apă-Canal Chișinău”, în urma căruia au fost depistate mai multe încălcări.
ANRE menționează că raportul va fi remis Procuraturii Generale și Consiliului municipal Chișinău pentru examinare conform competenței.a examinat Raportul privind rezultatele controlului activității licențiate desfășurate de către S.A. ,,Apă-Canal Chișinău” în perioada anilor 2020-2022.
În urma controlului ANRE a constatat gestionarea ineficientă a contractelor cu BERD și BEI, în special din cauza incapacității respectării unor condiții și clauze contractuale, precum și a tergiversării implementării proiectelor investiționale, nerambursării creditelor în termenele stabilite, care a generat cheltuieli ineficiente în valoare de 3 922 737,07 euro echivalentul la 79,0 milioane de lei, iar perioada de realizare planificată inițial 2015-2020 s-a extins până în anul 2023. La 1 ianuarie 2023 investițiile aflate în curs de execuție au constituit 755,1 milioane de lei, fiind de 3,7 ori mai mari ca investițiile realizate în anii 2020-2022
Totodată, societatea este expusă unui risc major de incapacitate de plată a obligațiunilor scadente. La situația din 31.12.2022 soldul mijloacelor bănești a constituit 13,1 de milioane de lei, pe când obligațiunile scadente au constituit 692,6 milioane de lei;
"- Urmare a neglijenței manifestate în cadrul procesului de planificare, de modificare a planurilor investiționale și ulterioara includere în Raportul privind realizarea investițiilor efectuate, S.A. „Apă-Canal Chișinău” a ratat posibilitatea recuperării prin intermediul tarifelor reglementate a investițiilor realizate în valoare de 47,0 mil. lei;
- Operatorul nu și-a onorat obligația de a prezenta anual documentele necesare pentru actualizarea tarifelor și a ratat includerea în cheltuielile de bază, luate în calculul tarifului aferent serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare a circa 13,0 mil. lei;
- Având o situație financiară precară, conducerea operatorului a agravat-o și mai tare, prin depășirea în fiecare an a valorilor cheltuielilor de bază aprobate de către ANRE cu circa 25-34%;
- Nu au fost luate măsurile necesare pentru reducerea pierderilor de apă în sistem, în scopul creșterii eficienței sistemelor publice de alimentare cu apă și de canalizare. În rezultat, consumul tehnologic și pierderile de apă au fost depășite considerabil față de cele aprobate de către ANRE (cu 88,5% în anul 2020, cu 75,3% în anul 2021 și, preliminar, cu 73,5% în anul 2022), înregistrând cheltuieli nejustificate (neacceptate prin tarif) în sumă de 44,9 mil. lei;
- Societatea nu a aplicat principiul eficienței maxime la cheltuielile minime la achiziționarea bunurilor materiale, fiind admise cheltuieli ineficiente în sumă de 3,4 mil. lei.", se mai precizează în comunicatul emis de ANRE.
ANRE a obligat conducerea S.A. „Apă-Canal Chișinău” în termen de 3 luni să întreprindă acțiuni în vederea redresării situațiilor expuse și constatate, inclusiv asigurării continuității prestării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.