ANRE decide cu cât VOR CREŞTE noile tarife la încălzire
Agenţia pentru Reglementare în Energetică va aproba astăzi, 19 octombrie, noi tarife la încălzire în mai multe centre raionale. Directorul general al agenţiei, Victor Parlicov, a declarat că tarifele pentru CET-urile din Capitală şi pentru Termocom urmează să fie aprobate pe parcursul acestei săptămâni.
Cel mai mare tarif îl solicită furnizorul din oraşul Călăraşi. Preţul unei gigacalorii în această localitate ar putea creşte cu peste 200 de lei şi va depăşi 1700 de lei. Urmează cererile furnizorilor din Criuleni şi Cahul. Aici, o gigacalorie s-ar putea scumpi cu peste 700 de lei şi să depăşească 1600 de lei. În Ungheni, tariful solicitat este de peste 1300 de lei gigacaloria, iar în Bălţi - 1056 de lei sau cu aproape 7 la sută mai mare.
Totodată, Termocom cere majorarea tarifului la încălzire de la 898 până la 1045 de lei pentru o gigacalorie. Astfel, dacă va fi acceptat de Agenţia Naţională pentru Reglementare Energetică, noul tarif va fi cu 147 de lei mai mare decât actualul. Majorarea constituie circa 16%.
- Termocom cere SCUMPIREA CĂLDURII cu 16%
- S-a scumpit căldura! Noi tarife pentru agentul termic în raioane
- Sănătate mai scumpă: Preţurile medicamentelor au crescut cu 1,5 la sută în martie aprilie-iunie 2011
- CSJ a decis: Suma de 62 milioane de lei nu va fi inclusă în tariful gazelor naturale
- "Cadouri" pentru Victor Parlicov: Uşa apartamentului unde locuieşte directorul ANRE a fost murdărită cu fecale