ANSP anunţă că a achiziţionat 188 de mii de doze de vaccin antigripal
Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică anunţă că a achiziţionat 188 de mii de doze de vaccin antigripal, iar 30 de mii de doze vor veni sub formă de donaţie. Conform contractului, lotul ar urma să ajungă în ţara noastră la sfârşitul lunii octombrie.
Potrivit autorităților, la începutul lunii noiembrie ar urma să fie dat start imunizării antigripale. Cu toate acestea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine că imunizarea ar trebui să înceapă înainte de luna noiembrie, deoarece organismul are nevoie de două săptămâni pentru a forma anticorpii.
Între timp, România anunţă că deja a început campania de vaccinare contra gripei. Anul trecut, Republica Moldova a dat startul imunizării antigripale în luna noiembrie, iar ANSP susţine că este o perioadă optimă de administrare a serului. Potrivit specialiştilor din cadrul ANSP pe parcursul sezonului gripal 2020-2021 nu au fost înregistrate cazuri de gripă. Vaccinaţi împotriva gripei pot fi şi copii de la 6 luni.