Antarctic Ice Marathon. 57 de sportivi au alergat la minus 20 de grade Celsius
Temperaturi joase, vânt puternic şi zăpadă! La Polul Sud a avut loc una dintre cele mai extreme competiţii, cea de-a 14-a ediţie a Antarctic Ice Marathon.
Pentru a încheia cursa de 42 de kilometri cu succes, cei 57 de sportivi trebuiau să-şi menţină temperatura corpului constantă şi să se hidrateze conform unui program stabilit din timp.
Ei au fost obligaţi să consume băuturi fierbinţi.
În timpul maratonului temperaturile ajungeau la minus 20 de grade Celsius. Chiar şi aşa sportivii au făcut faţă provocării. Concursul masculin a fost câştigat de polonezul Piotr Suchenia. Acesta a fost cronometrat cu 3 ore, 49 de minute şi 18 secunde.
"Am vrut să alerg mai repede în prima manşă pentru a avea un avans mai mare faţă de ceilalţi concurenţi. A doua manşă a fost mai dificilă, dar am reuşit să mă adaptez şi mi-a fost mult mai uşor", a spus Piotr Suchenia, maratonist.
Lituaniana Roma Puisiene s-a impus la feminin. Ea a parcurs distanţa în 5 ore, 3 minute şi 32 de secunde.
Pentru a lua parte la Antarctic Ice Marathon, fiecare sportiv a achitat o taxă de participare în valoare de 15 mii de euro.