Antonescu la întrevedere cu Leancă: România a fost şi rămâne un susţinător fidel al parcursului european al Moldovei
România a fost şi rămâne un susținător fidel al parcursului european al Republicii Moldova. Declaraţia îi aparţine preşedintului Senatului României, Crin Antonescu, şi a fost făcută în cadrul întrevederii cu premierul Iurie Leancă.
"Am fost și rămânem un susținător fidel al parcursului european al Republicii Moldova. Suntem convinși că viteza de deplasare a Republicii Moldova către Uniunea Europeană și a UE către Republica Moldova ar trebui să fie cât mai mare", a spus Antonescu. Mai mult, acesta a subliniat că în România există consens politic la toate nivelurile pentru a sprijini eforturile de asociere și integrare europeană ale Republicii Moldova.
De asemenea, președintele Senatului României a felicitat Guvernul moldovean cu ocazia parafării Acordului de Asociere cu UE. "Vă felicit pentru acest succes, datorat în primul rând dumneavoastră, vă felicit pentru determinarea cu care v-ați realizat opțiunea", a adăugat demnitarul român.
La rândul său, prim-ministrul moldovean a apreciat rolul conducerii de la București în agenda europeană a Republicii Moldova. "Cursul european este unicul care poate să ne ajute să ne mobilizăm să avem o țară funcțională. Apreciem rolul Parlamentului, Guvernului și Președinției de la București în agenda europeană a Republicii Moldova și mizăm pe sprijin începând de la preluarea actelor europene traduse și terminând cu proiectele demarate pe care vrem să le finalizăm", a declarat Iurie Leancă.
În context, părțile au convenit să dezvolte intens mai multe proiecte economice și au menționat necesitatea unui calendar post-Vilnius, astfel încât Parlamentul European și Consiliul UE să acționeze cât mai rapid în vederea ridicării vizelor pentru cetățenii moldoveni, iar Acordul de Asociere să fie semnat.
Publika.md aminteşte că, ieri, Crin Antonescu a dat asigurări că România va fi prima ţară din UE care va ridica regimul de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova, atunci când la nivelul european va exista o astfel de hotărâre politică.
Politică
- Antonescu critică anunţul lui Băsescu: Unirea românilor nu s-a decis la Bucureşti, în cabinetul vreunui preşedinte
- Crin Antonescu: România va fi prima ţară care va ridica regimul de vize pentru Moldova, atunci când UE va hotărî acest lucru
- Leancă: Prezenţa lui Kerry la Chişinău, după Summitul de la Vilnius, este o expresie a sprijinului politic al SUA pentru Moldova