Antonio Cairoli a câştigat a cincea etapă a Mondialului de Motocross
Antonio Cairoli a impresionat din nou în Mondialul de Motocross! Italianul a câştigat a cincea etapă a sezonului după ce a avut o evoluţie de invidiat în regiunea italiană Trentino.
Cairoli s-a impus în prima manşă, după ce a terminat cu un avantaj de 2,2 secunde în faţa elveţianului Arnaud Tonus.
Podiumul a fost completat de slovenul Tim Gajser. Acesta însă s-a impus în manşa secundă, învingându-i pe Antonio Cairoli şi Evghenii Bobrîşev.
Cairoli şi-a asigurat victoria în această etapă, având cel mai bun rezultat la general după cele două manşe.
Tim Gajser este lider în clasamentul general, având cu 18 puncte mai mult decât Antonio Cairoli.
Cea de-a şasea etapă a Mondialului de Motocross va avea loc în oraşul olandez Valkenswaard, pe 23 aprilie.