Antony Blinken: Statele Unite susţin Israelul, dar vor oferi asistenţă pentru reconstrucţie în Fâşia Gaza
Statele Unite menţin angajamentele pentru securitatea Israelului, a declarat marţi, la Ierusalim, secretarul de Stat american, Antony Blinken, subliniind că Washingtonul se va implica în reconstrucţia Fâşiei Gaza, fără însă ca mişcarea islamistă Hamas să beneficieze de acest lucru, scrie Mediafax.
"Liderii ambelor părţi trebuie să ia măsuri pentru un curs mai bun al viitorului comun", a declarat Antony Blinken, referindu-se la Israel şi la Autoritatea Palestiniană.
"Preşedintele Joseph Biden mi-a cerut să vin astăzi aici din patru motive: în primul rând, pentru a demonstra angajamentul SUA faţă de securitatea Israelului; apoi, pentru a demara eforturile pentru o mai mare stabilitate şi reducerea tensiunilor în Cisiordania şi în Ierusalim. Este necesară asistenţă umanitară urgentă pentru reconstrucţie în Fâşia Gaza şi trebuie să continuăm dezvoltarea relaţiilor noastre cu poporul palestinian şi cu Autoritatea Palestiniană", a subliniat Antony Blinken, conform cotidianului The Times of Israel.
Referindu-se la acţiunile de reconstrucţie din Fâşia Gaza, secretarul de Stat american a subliniat că Washingtonul "se va asigura că mişcarea Hamas nu va beneficia de asistenţă".
Peste 100.000 de persoane din Fâşia Gaza au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele din cauza bombardamentelor israeliene, soldate cu 240 de morţi şi mii de răniţi. Sute de clădiri, inclusiv rezidenţiale, au fost distruse în Fâşia Gaza.
În Israel, bilanţul atacurilor cu rachete lansate din Fâşia Gaza a fost de 13 morţi şi mii de răniţi.
Antony Blinken efectuează, începând de luni, un turneu în Israel, Cisiordania, Egipt şi Iordania, în cadrul eforturilor diplomatice pentru reducerea tensiunilor între Israel şi palestinieni. Administraţia Joseph Biden a anunţat că susţine soluţia a două state în conflictul israelo-palestinian.