Antrenorii cluburilor din Divizia Naţională sunt nemulţumiţi de prestaţia arbitrilor care oficializează meciurile din campionat
Nivelul arbitrajului moldovenesc este foarte slab. Astfel consideră antrenorii şi oficialii cluburilor din campionatul Moldovei. Preşedintele Comitetului Arbitrilor a FMF, Veaceslav Caprovoi, a refuzat să facă declaraţii pentru presă.
Antrenorii cluburilor din Divizia Naţională sunt nemulţumiţi de prestaţia arbitrilor care oficializează meciurile din campionat. Aceştia spun că fluieraşii îşi dau prea mare importanţă în teren şi comit prea multe greşeli. "La noi se fluieră tare uşor. Să le dăm voie fotbaliştilor să-şi arate forţa", afirmă Ion Testimițeanu, antrenor secund Moldova.
"Arbitrul nu este cel mai importat pe teren, dar jucătorii. Atunci când arbitrii decid că sunt mai importanţi şi pot fluiera în orice moment, nu accept aşa ceva", e de părere Andrei Sosnițki, antrenorul Sheriff-ului. De aceleiași părere e Ivan Tabanov, antrenorul Zimbru: "Sunt nemulţumit de arbitraj. Un jucător advers sare cu două picioare înainte peste unul de al nostru. Arbitrul putea să-i acorde cartonaş galben, dar îi face doar o preîntâmpinare. Centralul a arbitrat la nivelul pe care îl are. Al său moldovenesc."
"Luaţi măcar o dată interviu de la un arbitru. Ce o să spună? Lasă-ţi să răspundă pentru ceea ce face", Vlad Goian, antrenorul Iskra.
Publika TV a încercat să afle ce spun arbitrii despre aceste acuzaţii. Aceștia, însă au refuzat să dea declarații. Menționăm că Federaţia Moldovenească de Fotbal a desemnat pentru meciurilor din Divizia Naţională 28 de arbitri - 14 centrali şi 14 asistenţi.