Antrenorii echipelor din Premier League, nemulţumiţi că echipele trebuie să joace două meciuri în trei zile
Antrenorii echipelor din Premier League sunt nemulţumiţi de faptul că formaţiile conduse de ei vor fi nevoite să joace un alt meci la 48 de ore după precedentul. Oficialii forului englez au programat o nouă etapă duminică, asta chiar dacă precedenta s-a desfăşurat vineri.
"Suntem nevoiţi să jucăm un nou meci peste 48 de ore de la precedentul. UEFA și FIFA interzic ca partidele să se desfăşoare la un asemenea interval, însă aici e Anglia, așa că este puţin diferit", a spus antrenorul Manchester United, Louis Van Gaal.
"Programarea etapei pe 28 decembrie este o rușine. Nu ar trebui să jucăm în această zi. Dacă doriți să vedeți cum fotbaliştii joacă bine, nu trebuie să joci la fiecare două zile, nu este necesar. Asta nu e tradiție", a precizat antrenorul Sunderland, Gus Poyet.
Derby-ul etapei a 19-a se va juca la Londra, pe stadionul White Hart Lane, acolo unde Tottenham va întâlni Manchester United. În cazul unei victorii, "diavolii" se vor menţine pe ultima treaptă a podiumului din Premier League.
Liderul Chelsea Londra se va duela în deplasare cu Southampton, iar a doua clasată, Manchester City va întâlni gruparea Burnley. West Ham şi Arsenal se vor confrunta în derby-ul Londrei. În ultimul meci de duminică se vor confrunta Newcastle United şi Everton.
Chelsea este lider înainte de această etapă, având doar cu trei puncte mai multe decât campioana Manchester City.
- Meci în prima zi a anului în Premier League! Stoke City şi Manchester United vor da startul etapei a 20-a
- Alan Pardew a revenit la Crystal Palace. Tehnicianul a fost numit în funcţia de antrenor al echipei
- Maratonul fotbalistic continuă în Marea Britanie! Echipele se pregătesc pentru Cupa Angliei
- Trei cluburi de fotbal cunoscute și-au prezentat oficial noile achiziții