Antrenorul Daciei a fost zgârcit la vorbe după victoria în meciul cu Zimbru
Au devenit campioni de toamnă, însă nu s-au prea bucurat după meci. Antrenorul nu a dorit să ofere interviu, iar patronul nu şi-a felicitat echipa în vestiar. Este vorba despre Dacia Chişinău, echipa care a spart stereotipurile în fotbalul moldav. "De vină este frigul", a explicat portarul echipei, Eugen Matiugin.
Deşi şi-a adus echipa pe primul loc înaintea pauzei de iarnă, antrenorul Daciei Chişinău, Igor Dobrovolski, nu a dorit să vorbească cu presa nici după victoria cu Zimbru, 1-0.
Nici jucătorii nu au părut foarte fericiţi. Mai mult ca atât, nici patronul clubului Adlan Şişhanov nu a intrat după meci în vestiar pentru a-i felicita. Mult mai receptiv cu jurnaliştii a fost Igor Negrescu, care a urmărit partida din tribune alături de echipa de filmare Publika TV.
Portarul Daciei a explicat de ce emoţiile jucătorilor au rămas bine dosite, deşi echipa a făcut un meci bun şi a reuşit să câştige. "Să joci pe 16 decembrie nu este foarte plăcut. Fotbalul se transformă într-o luptă cu terenul, cu mingea, cu timpul de afară. Oricum, suntem toţi foarte bucuroşi", a declarat acesta.
Dacia Chişinău este campioană de iarnă, cu 3 puncte în avans faţă de ocupanta locului doi - Milsami Orhei.