Antrenorul moldovean Alexandru Spiridon a cucerit titlul cu Şahtar Doneţk
Antrenorul moldovean Alexandru Spiridon a cucerit titlul cu Şahtar Doneţk în Ucraina după ce minerii au învins concitadina Metalurg cu 2-0. Acesta este cel de-al şaselea titlu din istorie pentru Şahtar şi al cincilea cu Mircea Lucescu şi Alexandru Spiridon pe banca tehnică.
Formaţia ucraineană Şahtar Doneţk a câştigat, în urma victoriei cu scorul de 2-0 în faţa rivalei locale Melalurg, cel de-al şaselea titlu din istorie şi cel de-al cincilea cu românul Mircea Lucescu şi moldoveanul Alexandru Spiridon pe banca tehnică.
"Minerii" lui Lucescu şi Spiridon, care au făcut istorie în acest sezon al Ligii Campionilor, unde au jucat în sferturile de finală, nu au avut emoţii în meciul cu Metalurg, de pe teren propriu. Luiz Adriano şi Dario Srna au marcat golurile lui Şahtar, care a acumulat 70 de puncte şi, cu două etape înainte de final, se află la 8 lungimi în faţa rivalei Dinamo Kiev.
Pentru Şahtior acesta este cel de-al şaselea titlu din istorie, fiind al cincilea cu Mircea Lucescu şi Alexandru Spiridon pe banca tehnică, după cele din 2005, 2006, 2008 şi 2010.