Antrenorul Paolo Di Canio a fost demis de conducerea clubului Sunderland
Aventura lui Paolo Di Canio la Sunderland s-a încheiat. Antrenorul italian a fost demis de conducerea clubului din cauza rezultatelor slabe. Sunderland nu a obţinut nici o victorie în acest sezon şi este lanterna roşie în Campionatul Angliei cu un singur punct după 5 runde.
În aceste condiţii, şefii clubului au decis să-l demită pe Paolo Di Canio după numai şase luni în care acesta a condus echipa. Italianul a fost îndepărtat şi din cauza faptului că mulţi jucători s-au supărat şi s-au plâns conducerii după meciul pierdut în faţa celor de la West Bromwich, scor 0-3.
Di Canio le-a reproşat mai multor jucători faptul că sunt vinovaţi pentru această înfrângere, iar aceştia i-au transmis antrenorului că nu îl mai vor la echipă şi nu joacă pentru el.
Presa britanică a scris că marele favorit pentru înlocuirea lui Di Canio este fostul antrenor al lui Chelsea Roberto Di Matteo. Ziariştii din Anglia au mai anunţat că una dintre variantele de rezervă este chiar Dan Petrescu, care ar putea fi demis de la Dinamo Moscova. În lista potenţialilor antrenori mai sunt Ole Gunnar Solskjaer, de la Molde, dar şi olandezul Huub Stevens, de la PAOK Salonic.