Antrenorul român Dan Petrescu a părăsit banca tehnică a formaţiei Dinamo Moscova
Antrenorul român, Dan Petrescu s-a despărţit de Dinamo Moscova! Conducerea clubului a anunţat pe site-ul oficial că a reliziat contractul de comun acord cu Dan Petrescu. Împreună cu antrenorul român de la Dinamo va pleca şi tehnicianul moldovean, Emil Caras.
Presa din Rusia scrie că tehnicianul a fost demis de oficialii clubului după înfrângerea din etapa trecută în faţa ultimei clasate din Campionatul Rusiei, Anji Mahacikala, scor 0-4. Împreună cu Dan Petrescu, de la club va pleca şi întreg staff-ul tehnic al antrenorului român, din care face parte şi moldoveanul Emil Caras.
Presa rusă susţine că românul a pierdut controlul asupra jucătorilor, care nu sunt de acord cu metodele acestuia de a conduce echipa. Directorul sportiv al clubului, Guram Adjoev a anunţat că românul nu va primi nicio compensaţie, chiar dacă contractul a fost reziliat înainte de termen. Petrescu ar putea fi înlocuit la Dinamo cu Stanislav Cercesov. Oficialii clubului au anunţat că negociază în prezent cu antrenorul lui Amkar Perm.
Petrescu, în vârstă de 46 de ani, a preluat-o pe Dinamo în august 2012, când formaţia era în zona retrogradării. Sub conducerea sa, echipa a încheiat sezonul trecut pe locul 7. În acest sezon, Dinamo ocupă locul patru, cu şase etape înainte de finalul campionatului. În Rusia, Dan Petrescu, împreună cu Emil Caras, au mai antrenat formaţia Kuban Krasnodar.