Antrenorul român în vârstă de 70 de ani care nu se gândeşte să renunţe la fotbal
Mircea Lucescu nu se gândeşte să se lase de antrenorat! Tehnicianul român în vârstă de 70 de ani spune că pasiunea faţă de fotbal nu-l lasă să renunţe la Şahtar Doneţk.
"Ceea ce mă ţine, este pasiunea pentru joc. Pasiunea de a lucra cu oamenii direct. De a creşte şi de a promova jucători. O stare de satifacţie şi mulţumire. Toate astea fac ca să rămân pe baricade şi să nu simt de loc trecerea anilor", a spus Lucescu.
Mircea Lucescu este antrenorul lui Şahtar din 2004. Alături de gruparea din Doneţk, el este multiplu campion al Ucrainei, iar în 2009 a câştigat Cupa UEFA. Înaintea succesului răsunător de la Şahtar, Lucescu a descoperit mai multe talente, printre care şi pe Andrea Pirlo, atunci când românul antrena echipa italiană Brescia.
"Când m-a adus la prima echipă, aveam doar 15 ani. M-a învăţat multe lucruri. Eram alături de el de trei ori pe zi la antrenamente și mi-am dat seama din start că este un om pasionat de fotbal. Mai presus de toate, era faptul că avea idei fantastice de joc", a zis Andrea Pirlo.
Mircea Lucescu a fost şi selecţionerul României. În 1984, el a a obţinut un singur punct în faza grupelor Campionatului European, însă l-a descoperit la acest turneu final pe Maradona din Carpaţi.
"În Franţa, în 1984, când am debutat cu Germania şi nu am făcut un meci bun, dar aveam 18 ani, m-a scos Nea Mircea la pauză. Am avut emoţii, m-am blocat, dar asta e o amintire frumoasă. Mi-o aduc aminte tot timpul. Şi cearta care mi-a făcut-o la pauză Lucescu, tot", a declarat Gică Hagi.
Şahtar este lider în campionatul Ucrainei, iar în Liga Campionilor luptă pentru calificarea în primăvara europeană. În următorul meci din Ligă, Şahtar va juca pe teren propriu cu Real Madrid.
Pentru a mai spera la calificare, ucrainenii trebuie să nu piardă duelul cu galacticii.
- Întoarcerea brazilienilor fugari la Şahtar. Doi revin, patru se mai tem
- S-a încheiat epopeea brazilienilor care au fugit de la Şahtar. S-a întâmplat tocmai de ziua lui Lucescu
- Mijlocaşul Andrea Pirlo va continua să evolueze pentru naţionala Italiei
- Sindicatul Jucătorilor Profesionişti din Italia a ales cel mai bun jucător din Serie A
- Zvonuri infirmate! Mircea Lucescu rămâne la Şahtar Doneţk, însă vrea o schimbare
- Andrea Pirlo va părăsi Juventus. Arabii din Qatar i-au făcut oferte de nerefuzat