Anual, în Republica Moldova se desfăşoară cel puţin un referendum local
În Republica Moldova se desfăşoară, anual, cel puţin un referendum local. Potrivit preşedintelui Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, procedura de organizare este aceeaşi ca şi în cazul unui plebiscit naţional, doar că termenii sunt mai restrânşi.
"În Republica Moldova se organizează cel puţin un referendum pe an. Procedura este similară cu organizarea unui referendum naţional, doar că termenii sunt mai restrânşi, de la 30 la 40 de zile. Astfel, în localitatea rvizată sunt create toate organele electorale, consiliile electorale de circumscripţie, secţii de votare, birourile secţiilor de votare. Toate cheltuielile pentru organizarea acestor evenimente electorale sunt suportate exclusiv din bugetul de stat", a declarat preşedinte Comisia Electorală Centrală, Iurie Ciocan.
Publika.md precizează că, locuitorii din satul Halahora de Sus, raionul Briceni, au anunţat că vor să-l demită pe primar. Astfel, un grup de simpatizanţi ai PCRM a iniţiat procedura de organizare a unui referendum local pentru a-şi demite primarul liberal-democrat.