Astăzi trebuie să saluţi cel puţin zece necunoscuţi şi asta pentru că este Ziua Mondială a Salutului. Pe parcursul secolelor, acesta a luat diverse forme la diferite popoare. În unele colţuri ale lumii salutul este o adevărată artă.

În Tibet, oamenii îşi scot pălăria când se întâlnesc şi cu mâna stângă după urechii arată limba. Gestul demonstrează lipsa relelor intenţiilor. Celebrul dans Haka din Noua Zeelandă reprezintă nu doar o etichetă a puterii şi capacităţii de război a aborigenilor, dar şi o modalitate de recunoaştere a străinilor.

În Samoa oamenii se adulmecă reciproc când se întâlnesc, iar în Laponia îşi ating nasurile. O formă de salut mai reţinută, fără cuvinte, doar prin ridicarea sprâncenelor este atestată în Noua Guinee. O poziţie tradiţională de salutare în triburile indiene este aşezatul atunci când întâlneşti un necunoscut. Acţiunea demonstrează bunăvoinţă şi trebuie să atragă atenţia, în caz contrar indianul nu se va putea ridica.

Japonezii se salută printr-o înclinare a gâtului şi trunchiului. Cu cât plecăciunea este mai joasă şi mai de durată cu atât este mai importantă persoana căreia i se adresează.

Indiferent de specificul popoarelor, zâmbetul este unica modalitate universală de a te saluta, acceptată de toate ţările şi toate culturile. Este o formă eficientă de comunicare şi desigur cea mai înaltă consideraţie adresată unui necunoscut.

Ziua mondială a salutului a fost instituită în 1973 de către americanii Brian şi Michael McCormack din Nebraska, în răspuns la conflictul dintre Israel şi Egipt din toamna acelui an. Sărbătoarea are menirea să promoveze pacea şi dialogul dintre popoare.