Anul 2018, declarat anul lui Ştefan cel Mare. Politicieni şi oameni de rând au depus flori la monumentul domnitorului
Anul 2018 a fost declarat anul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Un decret în acest sens a fost semnat de preşedintele ţării, Igor Dodon. Astăzi, când se implinesc 513 ani de la moartea domnitorului, mai mulţi politicieni şi oameni de rând au depus flori la monumentul domnitorului, în centrul Capitalei.
Preşedintele ţării, Igor Dodon, a instituit şi un grup de lucru care în termen de trei luni va elabora un program de acţiuni pentru anul lui Ştefan cel Mare.
"Anul 2018, anul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, va fi un an în care sentimentele patriotice, iubire de ţara, identitatea noastră moldovenească, istoria Moldovei va începe să fie promovată la maxim", a precizat Igor Dodon.
Şi liberalii au depus flori la monumentul domnitorului.
"Bun că cetăţenii, iubitor de ţara, crud cu duşmanii şi trădătorii. Doar aşa numai se poate apăra ţara şi cetăţenii, doar aşa poţi să faci aşa ca lume să creadă şi meargă după tine. Conştient era şi Ştefan şi toţi cei până la noi că suntem români şi vorbim limba română", a precizat preşedintele PL, Mihai Ghimpu.
Oamenii spun că Ştefan cel Mare trebuie să fie un exemplu pentru politicienii contemporani:
"El mereu mergea înainte, lupta pentru Patria sa".
"El a înţeles creştinismul, citiţi "Vieţile sfinţilor" şi ei erau cei mai viteji".
"Calităţile lui au fost şi rămân ar fi extraordinare: înţelept, viteaz, neadormit".
Iar la Catedrala Mitropolitană a fost oficiată o slujbă de comemorare a lui Ştefan cel Mare.
"Am venit să ne rugăm la drept credinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt să se roage bunului Dumnezeu pentru ţara noastră. Şi avem nevoie de un aşa voievod", a menţionat un credincios.
"Mă rog pentru sănătate şi pentru ca Republica mea să fie sănătoasă şi bogată", a afirmat o credincioasă.
Ştefan cel Mare s-a aflat în fruntea Moldovei între anii 1457 şi 1504, fiind astfel cel mai longeviv domnitor. El a ctitorit 44 de biserici, care, în prezent, fac parte din patrimoniul cultural mondial. Voievodul a fost canonizat şi trecut în rândul sfinţilor în data de 15 iulie 1992.