Anul trecut, Moldovagaz a obținut un profit de peste 260 de milioane de lei
Embed:
După mai mulți ani de pierderi financiare, Moldovagaz a obținut anul trecut un profit de peste 260 de milioane de lei.
Potrivit instituției, banii au fost acumulaţi în urma majorării volumului de gaze naturale tranzitate spre statele europene, dar și în urma reducerii pierderilor tehnice în rețelele de gaze.
Suma obținută va fi destinată pentru achitarea datoriilor acumulate în anii precedenți.
Anul trecut, la rețeaua Moldovagaz s-au conectat 13 mii de consumatori, iar numărul total al acestora este de aproape 690 de mii.
Potrivit Ministerului Economiei, la sfârșitul anului trecut, datoria Moldovagaz față de Gazprom era de peste 6,5 miliarde de dolari, dintre care 90 la sută reprezintă restanţele consumatorilor din stânga Nistrului.