ANUNŢ IMPORTANT de la Papa Francisc! Declaraţia Suveranului Pontif
Papa Francisc a cerut miercuri lumii sportive să ''contracareze orice formă de corupție și de manipulare'', în cadrul unei ceremonii care a precedat deschiderea Conferinței de două zile, organizată la Vatican, consacrată legăturii dintre credință și sport, scrie realitatea.net.
În fața unor reprezentanți ai lumii sportive (între care președintele CIO Thomas Bach) și ai unor companii care sponsorizează evenimentele sportive, Papa a estimat că ''provocarea este de a menține onestitatea în sport, de a-l proteja împotriva manipulărilor și abuzurilor comerciale''.
''Ar fi trist pentru sport și umanitate dacă oamenii ar fi incapabili să aibă încredere în veridicitatea rezultatelor sportive sau dacă cinismul și deziluzia ar trebui să înece entuziasmul sau participarea veselă și dezinteresată'', a subliniat Papa, cunoscut a fi un mare amator de fotbal, conform agerpres.
''În materie de sport, ca și în viață, a fi în competiție pentru un rezultat este important, însă a juca bine și onest este mult mai important'', a spus Suveranul Pontif.
''Vă mulțumesc tuturor pentru eforturile voastre în contracararea oricărei forme de corupție și de manipulare'', a adăugat acesta, în fața secretarului general al Națiunilor Unite, Ban Ki-moon.
Papa a încurajat practicarea activităților sportive și a ținut de asemenea să laude frumusețea ''sportului amator'', un puternic mijloc de luptă împotriva excluderii celor mai săraci.
El a exprimat un gând pentru ''acei numeroși copii și tineri care trăiesc la marginea societății'' dar joacă totuși cu ''o minge veche, dezumflată'', lansând un apel mediilor sportive și religioase să ''lucreze împreună pentru a se asigura că acești copii pot să practice sportul cu demnitate''.
La Vatican va avea loc o Conferință de două zile consacrată legăturilor dintre credință și sport, în prezența unor sportivi, între care fotbalistul italian Alessandro del Piero sau atletul sudanez Paul Lokoro, care a făcut parte din echipa refugiaților la ultimele Jocuri Olimpice de la Rio.