ANUNŢ: Începe campania de vaccinare împotriva gripei. Cine vor fi primii beneficiari
Campania de vaccinare împotriva gripei a început astăzi, după ce 150.000 de doze de vaccinuri au ajuns luni în ţară. Primii beneficiari ai serului antigripal sunt locuitorii Capitalei, care se pot deja adresa la punctele medicale. Oamenii sunt îndemnaţi de medici să nu refuze vaccinul şi să participe activ la procesul de imunizare.
Printre primii care au fost vaccinaţi sunt şi angajaţii instituţiilor medicale din Chişinău.
În prima etapă, vor beneficia de vaccinuri copiii, gravidele, pacienţii cu afecțiuni cronice, asistenții sociali și militarii. În acest an, dozele cu serul antigripal au fost donate de o companie din China, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
"Graţie eforturilor noastre şi a OMS a fost identificat acest donator. Este vorba despre o companie chineză, care are toate certificatele de calitate şi este precalificată OMS", a spus ministrul în exerciţiu al Sănătăţii, Ruxandra Glavan.
Unii spun că se vor vaccina neapărat, iar alţii vor utiliza metode tradiţionale pentru a se proteja de virusul gripal.
Anul trecut, peste 1.500 de persoane s-au îmbolnăvit de gripă, iar 15 dintre acestea au murit din cauza virusului.
- În centrele medicale private a început vaccinarea împotriva gripei sezoniere. "Sănătatea este prioritară"
- Imunizarea în sezonul rece. Medicii de familie au utilizat în noiembrie 77 % din vaccinurile antigripale achiziţionate
- Vaccinul antigripal, de negăsit în ţară. Cum comentează cei de la Agenţia Medicamentului