Apa ne otrăveşte. 80% din fântânile din ţară conţin cantităţi mari de nitraţi
Fântânile ne otrăvesc! Asta din cauza numărului mare al gropilor de gunoi din ţară, care poluează cu nitraţi apa din fântâni. O spun specialiştii de la Centrul Naţional de Sănătate Publică, care susţin că apa infectată poate provoca apariţia bolilor imunitare. Ministerul Mediului a elaborat deja o nouă strategie de colectare şi depozitare a deşeurilor.
În satul Sărata Galbenă din raionul Hânceşti în majoritatea fântânilor apa este plină de microbi şi conţine cantităţi mari de nitraţi.
"Apa asta e ruginită. E murdărie. La nimic nu e bună, nici la mâncare. La păsări numai şi la animale. Mergem la vecini şi luăm apă. Ei curăţă fântâna", mărturiseşte un localnic.
Potrivit specialiştilor, majoritatea fântânilor din ţară nu corespund normelor sanitare, iar cauza poluării apei este numărul mare al gropilor de gunoi, care sunt amplasate aproape de fântâni.
"Dacă vorbim de riscuri sub aspect chimic este vorba despre un conţinut ridicat de nitraţi care se conţin aproape în 80 la sută din fântâni. Acesta poate duce la apariţia unor boli imunitare în special la oamenii cu diferite patologii. Cel mai mult sunt afectaţi copiii de până la un an. Aceasta implică riscul apariţiei unor boli tereice acute sau hepatita virală A", spune, Ion Şalaru, medic, specialist în calitatea apei.
Pentru a soluţiona această problemă Ministerul Mediului a elaborat deja o strategie, care prevede un nou concept de colectare, selectare şi depozitare a gunoiului. Astfel autorităţile planifică să construiască trei poligoane de bază pe teritoriul ţării, în care să fie colectate toate deşeurile.
În Moldova sunt peste 1.800 de gropi de gunoi dintre care mai mult de jumătate nu corespund normelor sanitare, iar peste 600 sunt neautorizate.