Aparatul care TRANSFORMĂ APA de la robinet în BERE a devenit REALITATE
Firma israeliană SodaStream, care produce sisteme de carbonare a apei, a anunţat că până la sfârşitul acestui an sau începutul anului viitor, va lansa pe piaţă un kit pentru bere care poate fi folosit cu aparatele lor, scrie Adevarul.ro.
Mai exact, firma a reuşit să producă un tip de concentrat pentru bere care poate fi folosit cu aparatele care carbonatează apa de la robinet.
Astfel, oricine poate face bere acasă, cu apă de la robinet şi concentratul special, prin simpla apăsare a unui buton.
Kitul pentru bere, numit Beer Bar, va transforma aparatele SodaStream într-un fel de microberării, capabile să ofere bere de casă în câteva secunde, după adăugarea concentratului "Blondie".
Licoarea bahică rezultată are 4,5% alcool, iar dintr-un litru de concentrat se obţin trei litri de bere. Un kit pentru producerea berii, care include două pahare şi un litru de concentrat, va costa 10 euro.
Pentru început, aparatele pentru bere vor fi testate pe pieţele din Germania şi Elveţia, iar în funcţie de interesul arătat de consumatori se vor lansa la nivel internaţional până la începutul anului 2017, după cum a declarat un reprezentant al companiei citat de portalul de ştiri
- SURPRIZĂ de proporţii pentru un bărbat care şi-a recuperat telefonul pierdut (VIDEO VIRAL)
- VISUL ORICĂRUI BĂRBAT! Oraşul în care va fi construită o conductă subterană pentru bere
- Desfăcătorul de bere inteligent care îţi notifică prietenii atunci când deschizi o nouă sticlă
- DESCOPERIRE UIMITOARE! Ce au găsit muncitorii unui şantier din Cahul. A STAT UN SECOL ÎN PĂMÂNT (FOTO)
- S-a îmbătat şi şi-a lipit limba de o pompă cu bere rece. Prietenii au filmat momentul jenant
- Mai mulţi proprietari ai cafenelelor mobile, SANCŢIONAŢI. Ce au depistat inspectorii de la Sănătate Publică