Aparatul care va permite aproape oricui să călătorească în spațiu (FOTO)
Un veritabil montgolfier spațial pus la punct de compania World View este pe punctul de a-i permite "oricui" - sau aproape oricui - să călătorească în spațiu din 2016, potrivit Agerpres.
Noul tip de aparat este cel puțin atipic. Construit în 2011, acest sistem compus dintr-un uriaș balon de heliu atașat unei capsule va putea transporta șase pasageri și se va putea ridica la o altitudine de aproape 32 de kilometri, în stratosferă, în circa două ore. Această distanță va fi mai mult decât suficientă pentru a admira frumoasele rotunjimi ale Terrei.
Balonul se umple cu heliu pe măsură ce urcă până ce atinge altitudinea dorită, apoi se dezumflă pe măsură ce coboară, iar la circa 15 kilometri distanță de sol, o pânză de parapantă uriașă intră în acțiune pentru a garanta o aterizare lină.
Oricât de incredibil ar părea, acest montgolfier a efectuat cu succes, recent, primul său zbor de încercare, după ce a obținut acordul Agenției federale americane a aviației în octombrie 2013. Chiar dacă sistemul pus la punct de World View nu transporta decât o placă de 204 kilograme în locul capsulei prevăzute, acest prim zbor este de bun augur pentru proiectele companiei.
World View va trebui să concureze totuși cu un "pește mare", Virgin Galactic, companie de turism spațial lansată în 2004 de Richard Branson, care tocmai a obținut undă verde din partea Agenției federale americane a aviației pentru a transporta turiști în spațiu.
Dacă aparatul "SpaceShipTwo" al lui Richard Branson și-a găsit deja clienții, printre care Justin Bieber și Leonardo Di Caprio, montgolfierul companiei World View are un argument solid: prețul. În timp ce Virgin Galactic propune zboruri pentru 250.000 dolari, cele ale World View nu vor costa 'decât' 75.000 dolari, ceea ce promite să extindă cucerirea spațială pentru un public mai 'modest'.
Pe de altă parte, dacă "SpaceShipTwo" va avea capul printre stele la aproape 100 de kilometri altitudine pentru o durată totală a călătoriei de circa trei ore, montgolfierul va propune o experiență mai puțin ambițioasă ca distanță față de Terra însă mai lungă, întrucât călătoriile vor dura între cinci și șase ore.
Totuși, cei aproximativ 650 de clienți ai companiei de turism spațial a lui Richard Branson vor putea profita de acest voiaj ieșit din comun de la sfârșitul anului 2014, în timp ce primele zboruri turistice propuse de World View nu sunt așteptate înainte de 2016.