Aparatul de ultimă generaţie, care va preveni accidentele vasculare. Cum arată acesta
Riscul de formare a cheagurilor de sânge în cazul persoanelor care au suferit accidente vasculare cerebrale poate fi redus cu ajutorul unui nou dispozitiv special asemănător unui ceas, economic şi uşor de folosit, relatează telegraph.co.uk.
Rolul său este de a stimula circulaţia sângelui în venele din picioare, iar efectul său este similar cu cel al mersului, în proporţie de 60%, chiar dacă pacienţii nu se mişcă.
Medicul Indira Natarajan, directorul departamentului de neuroştiinţe de la Royal Stoke University Hospital, din Staffordshire, unul dintre cele mai mari spitale din Marea Britanie, a efectuat o cercetare pentru a stabili dacă dispozitivul poate avea efecte în cazul celor care au suferit un accident vascular cerebral. Medicul a descoperit că aparatul este util celor care nu pot tolera compresia pneumatică intermitentă, o varianta standard de tratament în cazul cheagurilor de sânge.
Cercetarea sa, care a presupus testarea dispozitivului pe 219 pacienţi, a scos la iveală faptul că toţi cei care au folosit noua tehnică nu au mai prezentat cheaguri sangvine la trei luni după externare. Rezultatele au fost mai bune comparativ cu cele raportate de persoanele cărora le-au fost prescrisă compresia: dintre cei 463 de voluntari care au folosit tratamentul clasic, 11 au înregistrat probleme de sănătate după ieşirea din spital.
Natarajan a explicat că formarea de cheaguri de sânge în picioare reprezintă una dintre complicaţiile majore ale accidentelor vasculare cerebrale, acestea putând fi fatale dacă ajung în plămâni, unde pot cauza embolism.
"Aproximativ 30% dintre pacienţi nu pot folosi aparate de compresie pneumatică intermitentă, care pun presiune pe muşchii gambei. Ei nu pot folosi acest tratament standard dintr-o varietate de motive, precum ulcerele la picior, pielea crăpată sau edeme. Mulţi dintre oameni îşi dau seama că un manşon care exercită presiune asupra piciorului îi împiedică să doarmă. Aparatul va rezolva aceste probleme. El este asemănător pe jumătate cu un ceas de mână, care poate fi plasat în exteriorul articulaţiei genunchiului", a declarat medicul.
Fapt divers
- Aspirina face mai mult rău decât bine. Îndoielile experţilor, confirmate de încă un studiu
- Cazul chirurgului italian FALS: Iubita sa, FOSTA PACIENTĂ a lui Politi, îi ia apărare. Ce soartă îl aşteptă
- PREMIERĂ în medicină: Primul pacient tratat cu ajutorul instrumentului de editare genetică CRISPR
- Moldova NU va mai trece la ora de iarnă din 2021
- Ești pregătit să treci la ora de vară?! Cum să ne pregătim organismul pentru a depăşi mai uşor această trecere