Ape şi soluri poluate în Tătăreşti din cauza fostului depozit de pesticide. Ministerul Mediului: Mai avem 1.600 de cazuri de acest gen
Gravă problemă ecologică la Tătăreşti, Străşeni. Pentru că nu au fost distruse la timp, resturile pesticidelor dintr-un fost depozit de lângă sat, sunt o sursă de poluare a solului şi apelor din fântâni, de mai bine de patru decenii.
Primarul din localitate spune că, atunci când a fost construit, depozitul era departe de sat, dar astăzi, când Tătăreştii s-au extins, acesta este, practic, lângă casele oamenilor. Pentru a înlătura pericolul poluării solului şi apelor, administraţia locală ar avea nevoie de 300 de mii de lei, bani pe care nu-i are.
Primarul spune că a înaintat, în repetate rânduri, diferite proiecte, la Ministerul Mediului, dar acestea au fost respinse. Responsabili de la acelaşi minister spun că, în Moldova, sunt aproximativ 1.600 de platforme de acest fel.
Anul trecut, Cehia a oferit Republicii Moldova cinci sute de mii de euro în cadrul unui proiect privind distrugerea pesticidelor. Aceşti bani ajung pentru colectarea, ambalarea şi distrugerea a 200 de tone de pesticide, dar în ţara noastră sunt peste 2.000 de tone de astfel de deşeuri toxice.