Apelul lui Papa Francisc: Solidaritate față de străini și de migranți
Papa Francisc a făcut miercuri un apel insistent la ''solidaritate față de străini și de migranți'', reiterând faptul că replierea în sine nu este o soluție, relatează Agerpres.
''În prezent, contextul crizelor economice favorizează din păcate apariția unor atitudini de închidere și nu de primire. În unele colțuri ale lumii se ridică ziduri și bariere'', a reamintit Suveranul Pontif în cursul audienței sale generale în Piața Sf. Petru.
''Închiderea nu este o soluție. Ea sfârșește prin a favoriza traficurile criminale. Singura cale de soluționare este cea a solidarității'', a insistat Papa.
''Să nu cădem în capcana de a ne replia în noi înșine, indiferenți la nevoile fraților noștri și preocupați doar de interesele noastre. Stă în puterea noastră de a fi deschiși față de alții (...), pentru ca societatea să-și regăsească pacea și persoanele să-și recâștige demnitatea deplină'', a declarat Jorge Bergoglio, fiu de foști emigranți italieni instalați în Argentina.
Mesajul său, care se dorește a fi unul universal, survine la o zi după ce au fost ridicate baricade de către locuitorii unui sat din nordul Italiei pentru a împiedica sosirea a 12 migranți într-un hotel rechiziționat.
De asemenea, mesajul Papei se înscrie în contextul unei vaste operațiuni de desființare a unei tabere de migranți din Calais, care a permis deja transferarea a peste 4.000 de persoane către centre de primire în Franța.
Papa a reamintit că migrațiile ''nu sunt un fenomen nou'', ci aparțin istoriei omenirii: ''Este o lipsă de memorie crezând că este vorba de un fenomen propriu epocii noastre. Nu există popor care să nu fi cunoscut fenomenul migrației''.