Apelul mamei copiiilor agresaţi în lift: "Să nu mai aveţi încredere!". Femeia a plecat singură în căutarea pedofilului
Mama copiiilor agresaţi în lift de un pedofil nu are de gând să stea cu mâinile-n sân. Îl caută pe bărbat, întreabă în stânga şi-n dreapta trecătorii dacă l-au văzut pe cel care i-a agresat copiii. Şi speră că poliţiştii îi vor da de urmă individului înainte ca acesta să mai încerce să atace vreun copil, scrie Digi24.ro.
"Azi am venit acasă de la spital și am mers la IML. Acolo am vrut eu să mergem pentru constatarea faptului că nu s-a întâmplat nimic altceva din ce am văzut pe camere. Că părinte te gândești și la altceva. Am fost, am făcut toate demersurile care trebuiau făcute la IML. Au consultat-o domnii doctori de acolo, au vorbit cu fata, i-au pus câteva întrebări. Ne-au confirmat că nu s-a întâmplat nimic altceva decât ceea ce știm noi", a spus mama celor doi copii.
Femeia spune că mai mulți prieteni i-au semnalat pe Facebook că agresorul ar fi fost văzut în zona Brașov, prelungirea Ghencea.
"Acolo ar umbla mai zilnic. Pe acolo e văzut ca și cum ar locui. Altă persoană a zis să îl caut pe la barurile de lângă stația Brașov. Am plecat singură și am zis cu poza în mâna că trebuie să îl găsesc. Ca mamă nu pot să stau cu mâinile în sân. Nu pot să stau așa. O să caut în continuare, cum caută și domnii de la poliție", spune femeia.
Ea face un apel la părinți: "Sper să mă vadă și să își dea seama că încrederea pe care o acordăm copiilor noștri, la vârstele astea, de fapt e o minciună față de noi, e imaginația noastră că trebuie să aibă încredere în ei, dar noi trebuie să stăm în spatele lor oricând, până la o vârstă la care pot să se apere, să nu pățească nimeni nimic".
"Copiii mei au fost învățați să aibă încredere în ei, să aibă încredere în oameni, că de asta suntem într-o țară liberă. Ei au mers pe încrederea asta și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Sper ca nimeni să nu mai aibă încredere cum am avut eu. Eu nu o să îi mai las niciodată să plece singuri. O să fiu în permanență lângă ei", mai spune mama celor doi copii.
Poliţiştii au audiat deja cinci persoane în cazul copiilor agresaţi în lift, într-un bloc din cartierul bucureştean Drumul Taberei, şi spun că e o chestiune de ore până când individul va fi prins.
Mobilizarea fără precedent de pe reţelele de socializare are toate şansele să îl scoată la iveală pe făptaş, iar oamenii legii strâng informaţii de la toţi cei care l-ar putea recunoaşte pe individul din imagini.