Aplicarea Strategiei Anticorupţie, discutată la Fabrika. "Nicio lege nu va avea efect dacă nu vom învinge corupţia din noi"
Planul de acţiuni pentru aplicarea Strategiei Anticorupţie adoptat de Parlament va avea în curând rezultate vizibile, dar nicio lege nu va avea efect dacă nu vom învinge corupţia din noi. Declaraţia îi aparţine deputatului Partidului Democrat Sergiu Sîrbu şi a fost făcută în cadrul emisiunii Fabrika.
"Avem nevoie de perfecţionarea cadrului legal privind strategia naţională. Sper că acest fapt va duce această luptă mai eficient. Rezultate deja se văd. Mai avem mult de muncit, dar deja vedem dosare penale, care au fost iniţiate pentru nedeclararea averii. De azi înainte toţi demnitarii care vor avea averi şi nu vor putea justifica provenienţa lor riscă de la 7 la 15 ani de închisoare. Este o normă exclusivistă. Noi am mers pe o astfel de reformă revoluţionară. Dar, nicio lege nu va avea efect dacă nu vom învinge corupţia din noi. Atât timp cât corupţia si acel drăcuşor din interiorul nostru ne va influenţa, nicio lege nu va putea înlătura acest fenomen", a spus deputatul democrat.
Iar, directorul executiv CREDO, Sergiu Ostaf, spune că măsurile luate de Legislativ sunt curajoase şi primele rezultate vor fi deja vizibile în jumătate de an.
"Moldova a progresat la aspectul declarativ. În Ucraina, Georgia şi Rusia nu există aşa instrument. Acest instrument este creat prin obligativitatea legii şi denunţarea la CNA. Deja avem primele rezultate şi în viitorul apropiat vor fi mai multe. Măsurile sunt curajoase, fără precedent pentru această regiune. Nu găsim aşa ceva în spaţiul apropiat", a menţionat Sergiu Ostaf.
De cealaltă parte, doctorul în drept şi decanul de la ULIM, Alexandru Cauia, a menţionat că CNA şi celelate instituţii responsabile nu ar avea nevoie de mecanisme suplimentare între ele.
"Iniţiativa este bună, ideea este bună şi lăudabilă. Eu înţeleg care este doleanţa, dar nu ştiu de ce trebuie să existe mecanime suplimentare între MAI, CNA şi celelate instituţii. CNA, MAI şi celelate organe au suficiente pârghii, nu este curaj şi voinţă politică. Consider că mecanismele sunt suficiente, este nevoie de acel superfuncţionar care să lupte cu corupţia 25 de ore din 24, la un salariu de 3 000 de lei", a preciazat Alexandru Cauia.
"Aşteptarea este ca să avem cât mai mulţi oameni care înţeleg că corupţia nu-i avantajează pe termen mediu, dar nici pe termen lung. Va fi o ţară din care o să dorească să fugă. Trebuie să fie curat în jurul nostru, mă refer la integritatea personală. Sper că funcţionarii corupţi vor rămâne fără ofertă, iar CNA să aibă mai puţin de lucru", a conchis vicedirectorul Centrului Naţional Anticorupţie, Cristina Ţărnă.
Publika.md aminteşte că Parlamentul a aprobat Planul de acţiuni privind aplicarea Strategiei Naţionale Anticorupţie. Documentul, care urmează să fie aplicat până la sfârşitul anului, conţine un set de politici de luptă împotriva corupţiei şi fraudelor conexe, în total 93 de activităţi.
- "Corupţia şi cumetrismul din societate îi împiedică pe tineri să se realizeze profesional în Moldova"
- Lupta cu corupţia în anul 2013: Multe acţiuni, puţine rezultate. "Cetăţenii s-au săturat să aştepte"
- Guvernul a doptat un plan anticorupţie. IATĂ prevederile documentului
- Parlamentul a adoptat Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie