Aplicaţii din Google Play care găzduiau virusul BadNews, detectate încă din iunie 2012
Aplicaţii din Google Play care găzduiau virusul BadNews au fost detectate încă din iunie 2012. Acest lucru l demonstrează datele colectate prin intermediul Bitdefender Mobile Security, scrie hit.ro.
Srsa menţionează că versiunea iniţială a ceea ce a primit denumirea de Android.Trojan.InfoStealer.AK nu trimitea actualizări false precum o versiune descoperită mai recent, dar ar putea fi o primă încercare de a testa un sistem de livrare de viruşi capabil să treacă de procesele de scanare din Google Play.
După instalarea în telefon, versiunile mai recente ale virusului BadNews trimiteau sms-uri false, solicitau utilizatorilor să instaleze alte aplicaţii virusate sau extrăgeau date sensibile precum ID-ul terminalului şi numărul de telefon.
Deşi virusul a fost raportat în repetate rânduri în China, acesta a apărut şi în ţări precum Rusia, Germania şi Myanmar.