Apple a anunţat iOS 9: Inovaţii de ultimă oră şi compatibilitate cu dispozitive vechi
Cum era de aşteptat, oficialii Apple au anunţat în cadrul WWDC următoarea iteraţie a sistemului de operare proprietar pentru mobile, iOS 9.
Lansarea iOS 9 a fost mult aşteptată, dar din păcate, cum s-a zvonit în urmă cu câteva săptămâni, de această dată vorbim mai degrabă de finisări şi îmbunătăţiri de performanţă, mai mult decât de funcţii noi sau schimbări radicale de interfaţă, scrie playtech.ro.
Partea cea mai bună a noului anunţ este că iOS 9 va fi lansat în această toamnă şi va fi compatibil cu iDevice-uri atât de vechi precum iPhone 4S sau iPad 2. În plus, în timp ce iOS 8 a făcut un salt până la 4,6 GB de spaţiu ocupat, iOS 9 va coborî acest prag la un mult mai rezonabil 1,8 GB.
Astfel, dacă aveţi un iPhone cu doar 8GB de spaţiu, vă va fi mult mai util. Pentru prima oară, va există un beta public de iOS pentru noua versiune ce va putea fi experimentat de doritori de luna viitoare.
Asistentul virtual Siri primeşte un upgrade major de funcţionalitate şi se apropie un pic mai mult de abilităţile Google Now, deşi va oferi câteva avantaje faţă de soluţia Google.
Prin intermediul funcţiei intitulate Proactive, în timp real, vă vor fi oferite mult mai multe informaţii contextuale legate de activităţile voastre zilnice, întâlniri, deplasări şi alte câteva particularităţi care denotă un nivel un pic mai avansat de inteligenţă artificială.
Siri vă va porni muzica preferată atunci când conectaţi o pereche de căşti la telefon sau vă va scana email-urile pentru a găsi nume noi de telefon pe care nu le aveţi deja în agendă.
În timp ce Cortana şi Google Now funcţionează aproape exclusiv online, pentru amatorii de securitate a datelor, o mare parte din acţiunile Siri vor fi acum procesate offline, inclusiv transformări de unităţi de măsură direct din Spotlight.
Tot Spotlight va dobândi abilitatea de a vă găsi informaţii în interiorul tuturor aplicaţiilor de pe iDevice. Aplicaţia Notes se va apropia ca funcţionalitate de Evernote, suportând în iOS 9 imagini, liste sau desene, pe lângă text.
Utilizatorii de iPad vor avea şi ei câteva motive de bucurie. Pe tastatura de la tableta Apple vor fi integrate scurtături pentru cut, copy şi paste. În anumite scenarii, veţi putea transforma tastatura într-un trackpad gigant.
În sfârşit, împrumutând o pagină din manualul de la Microsoft Surface şi Samsung Galaxy Tab, Apple vă permite să faceţi multitasking pe iPad cu două ferestre deschise una lângă alta.
Aplicaţiile pot ocupa 50/50% din ecran sau 30/70% din ecran, în funcţie de preferinţă. Sistemul de multitasking a fost de asemenea reinventat pentru vă permite să trageţi cât mai uşor o aplicaţie deschisă recent în prim plan, fie pentru a ocupa întregul ecran al tabletei, fie doar o parte.
În teorie, iOS 9, printr-un sistem mai eficient de management al aplicaţiilor ce rulează în fundal, ar trebui să vă ofere 3 ore în plus de autonomie. Directorii Apple au pus accentul în prezentare şi pe CarPlay, un serviciu wireless prin care puteţi controla anumite aspecte ale experienţei la volan.