Acesta a împărtăşit câteva date ale departamentului de cercetare care susţin că de patru ori mai mulţi utilizatori renunţă la Android pentru iOS, decât se întâmplă în caz invers.

Schiller a definit lumea Android ca fiind "banală şi simplă. Android de multe ori este văzut mai mult ca un surogat pentru utilizatorii de smartphone-uri, iar experienţa nu este la fel de bună precum e pe un iPhone", susţinând că problemele principale ale aparatelor Android sunt cauzate de gama variată de companii care produc componentele, în timp ce la Apple totul este mai compact.

"Când scoţi un dispozitiv Android din cutie, trebuie să te loghezi în nouă conturi diferite. iOS vine cu o experienţă completă", a mai declarat Phil Schiller.

Purtătorul de cuvânt de la Google a refuzat să comenteze aceste declaraţii, în timp ce Wall Street Journal susţine că un reprezentant de la Samsung nu a fost contactat pană în acest moment.

Sursa citată mai prezintă şi alte cifre alături de declaraţiile vicepreşedintelui Apple, care ar putea explica atacul neaşteptat al acestuia. 

"Piaţa iPhone reprezintă 19.1% din piaţa globală a vânzărilor de smartphone-uri în 2012, comparativ cu 66.4%, cât înseamnă Android", scrie WSJ.com, care citeaza cifre de la Gartner.