Apple a înregistrat vânzări record faţă de Samsung. Ce profituri are compania americană
Apple este mult în faţa Samsung în ceea ce priveşte profitul. Astfel, compania americană a avut câştiguri record la sfârşitul anului trecut, datorită vânzărilor uluitoare de Iphone-uri. De cealaltă parte, gigantul sud-coreean a înregistrat prima scădere a profitului din ultimii trei ani, din cauza problemelor pe care le are în sectorul smartphone-urilor.
Apple a vândut 74,5 milioane de iPhone-uri în perioada octombrie-decembrie a anului trecut, cu 46% mai multe faţă de aceeaşi perioadă din 2013. Estimările analiştilor erau de 65 milioane de unități.
Astfel, Apple a avut un profit de 18 miliarde dolari în ultimele trei luni ale lui 2014, acesta fiind cel mai mare profit trimestrial anunţat vreodată de o companie. În urma anunţului, acţiunile firmei americane au crescut cu 5 la sută. Prețul mediu de vânzare al unui iPhone a fost de 687 dolari.
În schimb Samsung, rivalul lui Apple, a înregistrat o scădere a profitului. În ultimul trimestru al anului trecut, acesta a fost cu 27 la sută mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, ajungând până la 4,8 miliarde de dolari. Doar în sectorul telefoanelor mobile, profitul a scăzut cu 64 la sută.
Iar în ce priveşte raportul anual, compania sud-coreeană a înregistrat o scăderea a profitului de la 33,5 de miliarde de dolari până la 23 de miliarde. Acesta este cel mai slab rezultat din 2011.
Pe reţelele de socializare situaţia pare mai bună. Gigantul american Facebook a raportat un profit de 701 milioane de dolari în al patrulea trimestru al anului trecut. Acesta este în creştere cu o treime faţă de aceeaşi perioadă din 2013. Rezultatul se datorează în mare parte veniturilor din publicitate, care au crescut cu 53 la sută.