Apple ar putea cumpăra McLaren. Suma exorbitantă pe care ar fi dispus să ofere Gigantul IT
Apple negociază preluarea legendarului producător auto britanic McLaren, spun mai multe surse citate de Financial Times, scrie playtech.ro.
Gigantul IT american ar fi dispus să ofere între 1,3 şi două miliarde de dolari pe compania de la marginea Londrei, cunoscută mai ales pentru maşinile de curse pe care le-a conceput de-a lungul anilor.
Despre Apple s-a speculat multă vreme că ar vrea să producă o maşină proprie. Apoi s-a spus că a renunţat la această idee şi că se concentrează doar pe dezvoltarea anumitor tehnologii auto. Iar prin preluarea McLaren ar avea acces la tehnologii foarte avansate.
Constructorul britanic are câteva brevete importante pentru componentele realizate din aluminiu şi fibră de carbon. În plus, McLaren a găsit o soluţie prin care să analizeze cantitatea foarte mare de informaţii colectate de senzorii instalaţi pe autombile. Acesta este unul dintre obstacolele de care s-ar fi împiedicat Apple în încercarea de a dezvolta propriile tehnologii auto.
Chiar dacă nu se va ajunge la achiziţia companiei britanice, Apple tot ar vrea să încheie un parteneriat strategic cu ea, parteneriat care ar presupune o infuzie de capital.
- SCĂDERE DRAMATICĂ la acţiunile Apple! Specialiștii, rezervați în legătură cu succesul iPhone 7
- Tim Cook, optimist în privinţa următorul MacBook: "Fanii Apple vor fi plăcut surprinşi"
- INEDIT! O nouă tehnologie ne poate ajuta să ''citim'' fără să deschidem cărțile
- #realIT. Isterie şi cozi lungi! Primele telefoane iPhone7 vor ajunge astăzi în mâinile cumpărătorilor
- #realIT. Apple cenzurează căutarea unor GIF-uri pe iMessage: care sunt cuvintele interzise
- Prima problemă pentru iPhone 7! Ce a descoperit un blogger