Apple ar putea fi nevoită să-şi redenumească tableta
Compania Apple a pierdut dreptul de a folosi denumirea iPad în China, după ce tribunalul din Shenzhen a hotărât că o altă companie, Proview Technology, a înregistrat marca în 2001, scrie gandul.info.
Cele două firme aveau un contract prin care Proview ceda Apple drepturile de folosire a numelui "iPad" în toate ţările cu excepţia Chinei. Astfel, instanţa de judecată a decis că acordul, semnat în 2009 cu filiala din Taiwan a companiei, nu se aplică pentru că Proview Shenzen nu a fost implicată în transferul de drepturi. Proview va cere Apple despăgubiri de 1.5 miliarde de dolari.
De asemenea, reprezentanţii legali ai companiei Proview au cerut autorităţilor chineze să oprească vânzările iPad în două oraşe din China, unde piaţa de desfacere este foarte importantă, vânzările Apple de aici reprezentând 30% din volumul total. În aceste condiţii, compania fondată de Steve Jobs ar putea fi nevoită să redenumească tableta.
Compania americană Apple poate face apel la decizia tribunalului din Shenzhen.