Apple are o nouă problemă cu telefonul său. Mulţi utilizatori sunt nemulţumiţi de asta (FOTO)
Timp de câteva luni s-a zvonit, înainte de lansarea noilor iPhone 6 şi iPhone 6 Plus, că Apple va folosi panouri de cristal safir pentru protejarea ecranelor. Din păcate, pentru că nu a găsit nici un producător capabil să genereze stocuri suficient de mari, gigantul din Cupertino a renunţat la acel proiect şi a apelat în schimb la un nou tip de protecţie.
Deşi în prezentarea noilor modele de iPhone compania americană s-a lăudat, ca de fiecare dată, cu rezistenţa noului tip de sticlă curbată pe margini, au apărut mai multe dovezi că vechile iPhone-uri făceau o treabă mai bună în a rezista la zgârieturi, scrie playtech.ro.
Dacă o secţiune din forumul Apple Support cu peste 600 de replici e de crezut, se pare că posesorii de iPhone 6 şi iPhone 6 Plus sunt foarte dezamăgiţi de anduranţa noilor lor gadgeturi. În contextul în care, după câteva săptămâni de utilizare obişnuită, ecranele smartphone-urilor proaspăt achiziţionate sunt similare cu captura de mai sus, este evident că problema nu ţine doar de utilizatori. Mulţi au afirmat că s-ar putea să fie de vină marginea curbată pentru uşurinţa cu care se zgârie un iPhone 6 în comparaţie cu un iPhone 5 sau 5s.
Nici un oficial al companiei nu a făcut vreo afirmaţie pe marginea acestui subiect şi nici nu se menţionează în vreun document online că cei de la Apple înlocuiesc în garanţie panouri zgâriate. La o simplă căutare pe Google ies însă la iveală foarte multe rapoarte pe marginea acestui subiect încât să pară o problemă cât se poate de reală.