Apple este acuzată de încălcarea drepturilor angajaţilor la trei fabrici din China
Gigantul Apple este acuzat de încălcarea drepturilor angajaţilor la trei fabrici Pegatron din China, unde sunt asamblate smartphone-urile iPhone, tabletele iPad şi alte produse ale companiei. Un raport în acest sens a fost publicat de Organizaţia pentru Supravegherea Condiţiilor de Muncă din China.
Potrivit comunicatului, Pegatron a angajat minori şi a obligat personalul să muncească peste program, fără a-i remunera. De asemenea, fabricile sunt acuzate de oferirea unor condiţii de muncă ce pun viaţa în pericol.
Nu este pentru prima dată când Pegatron ajunge în vizorul activiştilor. În 2011, autorităţile chineze au amendat companiile fiică ale acesteia, pentru poluarea apei şi aerului cu substanţe nocive. Apple a deschis o anchetă în acest sens şi a anunţat că va trimite o echipă de audit în China.