Apple face mai uşoară trecerea de la iOS la Android
La începutul lunii ianuarie, Telegraph a anunţat că furnizorii de telefonie din Europa pun presiune pe Apple să creeze o unealtă care să ajute utilizatorii să schimbe iOS cu Android.
În întâmpinarea acestei solicitări a venit o sursă apropiată industriei care pretinde că Apple a fost de acord cu dezvoltarea unei astfel de funcţii, scrie noobz.ro.
La scurt timp după ce acest raport a devenit viral pe Internet, Apple a declarat pentru Buzzfeed News că respinge în totalitate această poveste.
"Nu este niciun adevăr în aceast zvon. Ne concentrăm în totalitate în mutarea utilizatorilor de la Android la iPhone, iar acest lucru merge foarte bine", precizează în comunicat Trudly Muller, purtătorul de cuvânt al Apple.
Raportul Telegraph ţintea spre faptul că furnizorii cred că motivul pentru care foarte puţini utilizatori de iPhone trec la Android este legat de procesul greoi de mutare a datelor.
Situaţia îi pune pe furnitorii de servicii mobile într-o poziţie neavantajoasă atunci când negociază cu Apple, de vreme ce acesta poate dicta oricând ce preţ îşi doreşte pentru telefoanele sale, se arată în raport.
Indiferent de ceea ce îşi doresc furnizorii de servicii mobile, Apple spune că nu va face cu certitudine o unealtă care să facă mai uşoară trecerea de la iOS la Android.
De fapt, anul trecut Apple a lansat prima sa aplicaţie Android, numită Move to iOS, care îţi permite să transferi datele de pe Android pe iPhone mult mai uşor şi mai rapid.
De fapt, Apple nici măcar nu a dezvoltat această aplicaţie, ci pur şi simplu a reîmpachetat-o, pentru că ea era deja disponibilă în Google Play Store.