Apple închide serviciul de e-mail în Germania
Apple a fost obligat să oprească serviciul de push e-mail pentru utilizatorii iCloud şi MobileMe, pe teritoriul Germaniei, scrie Business24.ro.
La începutul lunii februarie, un tribunal german a hotărât că tehnologia Apple încalcă un brevet Motorola Mobility. Cu toate acestea, Apple susţine că brevetul Motorola nu este valid şi a făcut recurs.
Acest litigiu afectează doar iPhone-urile şi celelalte tehnologii ale companiei Apple. Cele două companii au fost implicate în mai multe conflicte de acest tip, în ultima perioadă.
Brevetul Motorola, încălcat de Apple, este obţinut încă din 1995, pe când producătorul lucra la tehnologia de tip push pentru anumite pagere, în acelaşi timp cu RIM, producătorul telefoanelor BlackBerry.
De altfel, Motorola şi RIM au fost angajate într-un război al patentelor, care până la urmă s-a încheiat printr-o înţelegere, obţinută în 2010.
Motorola se asteaptă la o plată de peste 100 de milioane de euro din partea Apple pentru încălcarea acestui patent.