Apple Pay va opera una din două plăţi contactless cu telefonul până în 2020
Apple a intrat devreme pe piaţa de plăţi mobile cu Apple Pay, iar acest avans poate asigura companiei ca până în 2020 să deţină jumătate din totalul tranzacţiilor iniţiate cu telefonul. Studiul a fost făcut de către Juniper Research care sugerează că în următorii doi ani, la nivel mondial, vor exista 450 de milioane de utilizatori care vor face tranzacţii prin interemediul unui smartphone, scrie go4it.ro.
Studiul include doar plăţile cu telefonul prin metode OEM, adică oferite de compania care produce telefonul sau software-ul acestuia. Aici putem include soluţii precum Apple şi Google Pay, disponibile la nivel de OS, dar şi Samsung Pay, Huawei Pay, FitBit Pay, etc. Soluţii oferite de bănci precum ceea ce oferă în România şi Banca Transilvania sau ING prin intermediul aplicaţiei de mobil nu sunt luate în considerare.
Astfel, cu aproximativ 14-15% din piaţa totală de smartphone-uri, Apple ar putea să opereze plăţi pentru 225 de milioane de utilizatori în 2020, în ciuda faptului că piaţa de smartphone-uri cu Android este mult mai mare. Aici intră în discuţie fragmentarea pieţei, întrucât fiecare producător în parte are posibilitatea să ofere propriul sistem de plăţi. Având în vedere că fiecare tranzacţie aduce de la sine un mic comision către compania care a facilitat plata, Apple Pay ar putea să devină o nouă componentă extrem de importantă pentru Apple.
Totuşi, tehnologia contactless este adoptată mai repede decât s-au aşteptat analiştii. În 2018 plăţile prin NFC vor depăşi 1 trilion de dolari (o mie de miliarde), performanţă care era aşteptată puţin mai târziu decât se întâmplă de fapt.