Apple porneşte testarea iOS 13.1, chiar dacă versiunea 13.0 nu a fost încă lansată
iOS 13 va fi un pas important înainte pentru dispozitivele mobile de la Apple, compania separând pentru prima dată sistemul de operare al smartphone-urilor de cel al tabletelor. Acest lucru va asigura o mai bună optimizare pentru fiecare dispozitiv în parte, iar funcţiile unuia nu vor trebui neapărat să apară şi pe celălalt. Se pare însă că dezvoltarea iOS 13 merge foarte bine, întrucât compania deja a început să testeze primul update major al acestui sistem de operare, iOS 13.1, în ciuda faptului că versiunea finală nu este încă lansată.
Noutăţile din iOS 13.1 includ noi opţiuni în aplicaţia Shortcuts, care permite automatizarea anumitor acţiuni, posibilitatea de a transmite geolocaţia în timp real din aplicaţia Apple Maps, indicator de volum dedicat pentru căştile AirPods şi noi capabilităţi HomeKit, sistemul proprietar Apple pentru dispozitive Smart Home. Nu în ultimul rând, compatibilitatea cu mouse-uri este extinsă, putând acum seta funcţii 3D touch pe unul dintre butoane.
Acesta nu este însă singurul update de iOS pe care Apple l-a lansat săptămâna aceasta. Compania a lansat în urmă cu o săptămână un update care a inclus o vulnerabilitate, care permitea jailbreaking-ul iPhone-urilor şi iPad-urilor. Această vulnerabilitate a fost corectată în urmă cu două zile, prin lansarea iOS 12.4.1. Acest update nu include însă alte „reparaţii”, scrie go4it.ro
iOS 13 în varianta finală este aşteptat cândva în cea de-a doua săptămână din septembrie, în preajma anunţului noii generaţii de iPhone-uri.