Apple va deschide clinici private de sănătate, unde angajații săi vor beneficia de cele mai noi tehnologii
Apple își deschide clinici private de sănătate sub brandul AC Wellness, unde angajații săi vor beneficia de cele mai noi tehnologii în domeniu. În același timp, compania va testa în noi dispozitive și servicii, scrie libertatea.ro.
Clinicile respective au fost descoperite de către CNBC, care scrie că în acest moment respectivele unități angajează doctori, asistente, antrenori și designeri.
Este vorba de două clinici, una în noul Apple Park, iar cealalaltă în Santa Clara, ambele fiind în California.
Domeniul sanitar, o țintă grasă
Apple vrea să intre mai adânc în domeniul sanitar, după ce a lansat în urmă cu câțiva ani Apple Watch, un ceas inteligent care poate monitoriza bătăile inimii.
De altfel, acesta a salvat de la moarte mai mulți utilizatori până acum. Apple are pentru dezvoltatori HealthKit, care permite programatorilor să creeze aplicații centrate pe sănătate. Anul trecut, Universitatea Penn a lansat o aplicație centrată pe sarcoidoză pe baza acestuia, iar Universitatea din Carolina de Nord de la Chapel Hill a folosit o altă aplicație pentru a studia depresia post-partum.
A primit deja autorizație pentru dispozitive medicale
În luna noiembrie, Apple a primit undă verde de la FDA, autoritatea de medicamente din SUA, privind vânzarea de dispozitive medicale, conform Reuters. Dispozitivul se numește KardiaBand, este produs de către firma AliveCor și este integrat în Apple Watch. Acesta face electrocardiograme și folosește inteligența artificială pentru a evalua rezultatele în corelație cu activitatea fizică.
Amazon produce medicamente
Domeniul sănătății este vizat și de un alt gigant american, respectiv Amazon. Aceasta a lansat o linie proprie de medicamente generaliste, numite Basic Care, potrivit CNN. Anterior, Amazon a anunțat împreună cu gigantul bancar JPMOrgan Chase și Berkshire Hathaway – conglomeratul de investiții al miliardarului Warren Buffett, că vor forma o firmă mixtă care va furniza servicii sanitare celor 840.000 de angajați pe care îi au împreună.
Amazon ar dori și să livreze medicamente către spitale și clinici.