Apple va lansa un serviciu de filme care să concureze Netflix
Apple va lansa în 2019 un serviciu de filme care să concureze Netflix la nivel global, acesta urmând să fie disponibil în peste 100 de țări, scrie The Information. Acesta ar urma să fie disponibil prin abonament, urmând să facă Apple un concurent atât pentru Netflix, cât și pentru Amazon.
Alți concurenți redutabili sunt HBO – parte a concernului media Warner, care acum este deținut de operatorul telecom AT&T, dar și și Hulu, companie controlată acum de către Disney după achiziția Fox.
Cum va funcționa
Lansarea serviciului va avea loc în SUA în prima jumătate a anului trecut, urmând ca aplicația să fie apoi disponibilă la nivel global.
Aceasta va fi disponibilă pe dispozitivele Apple, incluzând aici atât iPhone, iPad, cât linia de calculatoare Mac și dispozitivele Apple TV.
Serviciul va include atât show-uri originale produse de către Apple, cât și posibilitate a te abona la alte televiziuni, așa cum Amazon oferă utilizatorilor această posibilitate prin Amazon Channels, scrie libertatea.ro
Speculații despre lansarea unui competitor pentru Netflix au apărut încă de la finele anului trecut, după ce s-a aflat că Apple plănuiește producerea mai multor filme și seriale originale.
Apple s-a reorientat către serviciile online, compania lansând în ultimii ani Apple Music – un competitor pentru Spotify, și a cumpărat o aplicație prin care se pot face abonamente online la ziare și reviste.
Televizorul Apple, rămas doar pe hârtie
Anterior, presa a speculat că Apple ar putea lansa un televizor, dar după moartea lui Steve Jobs acest proiect nu a mai avansat din cauză că Apple nu a reușit să negocieze pentru drepturile de transmisie ale filmelor și serialelor.