Aproape 100 de oameni au prostestat împotriva discriminării
Aproape 100 de oameni au mărşăluit astăzi, 11 iunie, pe strada principală a Capitalei în semn de protest faţă de lipsa acţiunilor din partea autorităţilor pentru adoptarea Legii Antidiscriminare. Este vorba despre o acţiune organizată de Amnesty International Moldova şi mai multe organizaţii nonguvernamentale militante pentru drepturile omului.
Participanţii s-au adunat în faţa Academiei de Ştiinţe a Moldovei pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu sistemul pasiv al justiţiei şi lipsa curajului politic de a scoate la iveală adevărul despre abuzurile din aprilie 2009.
"Discriminarea în Republica Moldova ia amploare, lipsa curajului politic duce la agravarea situaţiei politice în privinţa drepturilor omului. Ştim cu toţii de dosarul 7 aprilie, care nici până acum nu este rezolvat. Lumea nu găseşte justiţie, legea antidiscriminare, iarăşi din lipsa curajului politic, nu a fost adoptată", a declarat preşedintele "Amnesty International Moldova", Veaceslav Tofan.
Militanţii pentru drepturile omului s-au oprit în timpul marşului la fiecare instituţie de stat de pe bulevardul Ştefan cel Mare, Procuratură, ministerul de Interne, Primăria municipiului Chişinău şi Guvern. Legea antidiscriminare este la etapă de proiect din anul 2008.