Aproape 200 de instituţii de învăţământ din Capitală au intrat deja în renovare
Copiii au intrat în vacanţă, iar şcolile şi grădiniţele în reparaţie. Aproape 200 de instituţii de învăţământ din Capitală au intrat deja în renovare. Deşi bugetul nu este mai mare decât cel din 2017, anul acesta directorii de instituţii au totuşi un motiv în plus de bucurie. Majoritatea blocurilor alimentare din şcoli şi grădiniţe vor fi reparate din talpă. Asta după ce nu s-a intervenit în bucătării încă din anii 90.
Odată cu încheierea sesiunii de bacalaureat în şcolile din Chişinău a început reparaţia. La Liceul Teoretic Lucian Blaga anul acesta vor fi efectuate mai multe lucrări de renovare decât au fost făcute în ultimii ani.
Bucătăria şcolii nu a fost reparată încă din anii 90. Directoarea instituţiei spune că tencuiala cădea în cap, iar bucătăresele de multe ori se împiedicau în lenoleumul rupt. Acum însă aceasta este reparată din talpă. Firele electrice sunt schimbate, sistemul de ventilare reparat, pe podea şi pe pereţi va fi pusă gresie, iar mobilierul, care avea mai mult de 30 de ani va schimbat pe unul modern.
"Problemele majore care erau aici ţineau de electricitate pentru că săreau siguranţa şi ardeau toate firele şi nu putea să întreţină toată tehnică învechită care era", a spus directorul Liceului Teoretic "Lucian Blaga", Valentina Olaru.
Se va schimba la faţă şi intrarea liceului, care era într-o stare avariată. Acolo vor fi reparate scările sparte, va fi înlocuită tencuiala, dar şi uşa veche, care abia de se deschidea. Pentru toate aceste renovări Direcţia Educaţie le-a oferit un buget de 500 de miii de lei. Directoarea recunoaşte că banii nu sunt suficienţi, aşa că reparaţia în toate sălile de studii nu ar fi posibilă fără ajutorul părinţilor.
"Sălile de clasă sunt reparate. O parte din ele sunt reparate cu ajutorul părinţilor, o parte din bani îi oferă Direcţia Educaţie a sectorului Râşcani", a spus a spus directorul Liceului Teoretic "Lucian Blaga", Valentina Olaru.
Şi în grădiniţe e mare forfotă. La instiuţia preşcolară numărul 137 se lucrează la foc maxim. În renovare au intrat două grupe din cele 12. Muncitorii folosesc doar materiale de construcţii ecologice, iar pe pereţi nu vor lipi tapete.
"Prezintă risc de incendiu. Nu este permis să lipeşti hârtie. Există vopsea specială."
Directoarea afirmă că aici reparaţie nu s-a făcut la fel din anii 90, iar condiţiile pentru pici erau mai puţin plăcute. Acum mobila şi izul sovietic va dispărea.
"S-au schimbat geamurile, firele de electricitate, s-a dat toată tencuiala jos, cât în dormitor, cât sălile de clasă, atât şi în WC-uri", a spus directoarea grădiniţei 137, Ana Guţu.
Potrivit Direcţiei Educaţiei Tineret şi Sport, din 159 de grădiniţe 34 şi-au închis deja uşile pentru a intra în reparaţie capitală. Anul acesta pe lângă cele 41 de milioane alocate pentru reparaţii, în premieră au fost oferiţi 25 de milioane de lei pentru renovarea blocurilor sanitare şi alimentare din toate grădiniţile din Capitală. Totodată vor fi reparate şi bucătăriile şcolilor, unde agenţii de la Sanepid au constat că acestea nu corespund normelor.
"Vom reuşi să facem aceste reparaţii ca atunci când se întorc copiii din vacanţă să putem să le oferim noi condiţii", a spus şeful Direcţiei Educaţie Tineret şi Sport din sectorul Râşcani, Andrei Păvăloi.
Autorităţile dau asigurări că reparaţiile din toate instituţiile de învăţământ vor fi efectuate în termenii stabiliţi.