Aproape 2.500 de fetuşi descoperiți în garajul și portbagajul unui doctor care făcea avorturi, înmormântați
O înmormântare în masă a avut loc în statul american Indiana, fiind îngropate rămășițele a 2.400 de fetuși descoperiți la finalul anului trecut în garajul unui doctor care făcea avorturi, informează CNN, citat de digi24.ro.
Ulrich Klopfer a deținut trei clinici de avorturi în South Bend, Indiana, înainte să îi fie retrasă licența, în 2015.
Bărbatul a murit în luna septembrie a anului trecut. În timp ce se uitau printre lucrurile lui, membri familiei au descoperit rămășițele unor fetuși umani și au anunțat poliția. Investigatorii au descoperit rămășițele a 2.246 de fetuși umani conservate în garajul doctorului, precum și altele în portbagajul mașinii sale.
Procurorul general din statul Indiana, Curtis Hill, a ținut înmormântarea într-un cimitir din South Bend, "Astăzi, ne aducem aminte de cei 2.411 de bebeluși nenăscuți ale căror rămăşițe au fost păstrate fără sens de către doctorul Ulrich Klopfer după ce a efectuat avorturile, din 2000 în 2003", a spus Hill la înmormântare. "Acești bebeluși meritau mai mult decât să fie păstrați într-un garaj întunecat sau într-un portbagaj".
Când au fost găsite în garajul și portbagajul lui Klopfer, rămășițele fetușilor se aflau în pungi de plastic umplute cu un lichid folosit la conservarea materiei biologice. Pungile se aflau în cutii.
Polițiștii au mai găsit documente de la clinicile lui Klopfer din Indiana și au stabilit că acesta nu obișnuia să urmeze procedurile legale în privința fetușilor și nici nu întocmea documente. Nu există dovezi că Ulrich Klopfer ar fi efectuat proceduri medicale pe proprietatea sa.