Aproape 300 de boboci ai Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare” au depus jurământul
Aproape 300 de bobocii ai Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare” din Capitală au depus, în această dimineaţă, jurământul de credinţă. Cu pantofii lustruiţi, îmbrăcaţi la patru ace, tinerii poliţişti au defilat în faţa rudelor şi prietenilor şi au jurat că vor apăra ţara şi legea.
Pe lângă conducerea ministerului de interne, şi premierul Vlad Filat i-a felicitat pe tinerii poliţişti.
După ceremonie au urmat îmbrăţişările şi lacrimile de bucurie.
Mulţi dintre studenţii Academiei de Poliţie au avut sau încă au un membru al familiei, angajat în Ministerul de Interne. Alţii au ales această meserie pentru că şi-au dorit-o dintotdeauna.
Tot astăzi s-au împlinit 20 de ani de la înfiinţarea Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare”. De-a lungul timpului, 17 promoţii de poliţişti au absolvit instituţia.