Aproape 300 de oameni au alergat la maratonul EcoRun care a avut loc la Orheiul Vechi
Aproape trei sute de oameni, printre care și sportivi de performanță, au ales să întâmpine zorii zilei într-un mod inedit. Ei au participat la cursa EcoRun, care a avut loc la Orheiul Vechi. Alergătorii au avut de parcurs distanțe de 21 și 42 de kilometri. Evenimentul a fost organizat cu scopul de a promova locurile pitorești din Moldova.
Câștigătorii cursei spun că și-au dorit cu ardoare să ajungă primii la finiș. Ei au reuşit această performanţă fiind inspiraţi de peisajul rustic de la Orheiul Vechi.
"Am tins spre asta. Cu tot sufletul mi-am dorit. Tot traseul: îmi doresc, îmi doresc lucrul acesta și dacă îți dorești, se îndeplinește", a declarat câștigătoarea cursei de 42 km, Zinaida Sacara.
"Aici spre finiș e o zonă wow! Nu m-am gândit că și la noi în țară avem așa", a spus câștigătorul cursei de 21 km, Mihail Bizniuc.
"Wow! Peisajul era fantastic. Eu am alergat și vedeam răsăritul, asta era o energie enormă", a spus câștigătoarea cursei de 21 km, Natalia Zbîrnea.
Participanții la cursă au trăit clipe de neuitat și spun că le vor rămâne în memorie peripețiile de la competiție.
Organizatorii susţin că acest eveniment vine să le arate oamenilor că alergatul poate fi practicat nu doar în sală sau în parcuri, dar și în zone turistice.
"Am creat un eveniment pentru alergătorii moldoveni de la noi care sunt mai mult deprinși să alerge pe asfalt. Noi încercăm să le arătăm o altă Moldovă, încercăm să-i facem să redescopere Orheiul Vechi", a declarat organizatorul, Iulian Bercu.
Câștigătorii cursei au fost premiați cu ceasuri inteligente. Cursa EcoRun este organizată pentru al patrulea an consecutiv.
- Mobilizare în masă! Mai mulți voluntari au redat un nou aspect complexului cultural Orheiul Vechi
- Asistenţă pentru dezvoltarea Rezervației cultural-naturale "Orheiul Vechi". Memorandumul a fost semnat
- Guvernul a aprobat noi măsuri pentru protejarea şi valorificarea Rezervaţiei "Orheiul Vechi"
- Campania Publika TV "EU sunt Moldova" la Orheiul Vechi, o zonă plină cu locuri pitoreşti
- Circa 300 de sportivi amatori au participat la EcoRun-ul de Ziua Independenței
- Cursă inedită la Orheiul Vechi. Atleţi profesionişti şi amatori participă la prima tabără de alergare pe teren accidentat