Aproape de un DEZASTRU ECOLOGIC. Groapa de deşeuri de la fabrica avicolă din Step-Soci a luat foc
Miros insuportabil la Step-Soci, raionul Orhei. Groapa de gunoi a unei fabrici avicole din apropierea localităţii a luat foc, iar fumul a cuprins o parte din sat. Reprezentanţii Inspectoratului Ecologic spun că deşeurile s-au aprins singure, iar administraţia fabricii urmează să fie sancţionată.
Inspectorii ecologici spun că fumul poluează mediul înconjurător.
"Dis de dimineaţă am depistat două focare şi cauza este rezultatul procesului de fermentare şi producerii gazului. Aceste deşeuri s-au auto aprins. Clar că este un pic de pericol, se poluează aerul atmosferic", a declarat şeful Inspecţiei Ecologice Orhei, Ștefan Mihălaș.
Conducerea fabricii nu a fost de găsit, însă echipa noastră de filmare a reuşit să discute cu câţiva muncitori care încercau să stingă focul care mocnea. Ei spun că nu este pentru prima dată când deşeurile se aprind.
Oamenii se plâng că, din cauza fabricii, care se află la doi kilometri distanţă de localitate, mirosul este insuportabil.
"Dimineaţa nici nu poţi respira. Nu e aşa mereu, acum probabil că s-au adunat mai multe deşeuri. E un miros otrăvitor, parcă nu-ţi ajunge aer, nu de plastic, dar ceva mai rău."
"De la acest miros nici nu poţi să deschizi geamurile."
"E un miros oribil, a gunoi. Şi vara e mult fum."
Conducerea fabricii de păsări riscă o amendă de până la nouă mii de lei, pentru că nu a păstrat deşeurile în siguranţă.
Autoritatea locală nu a fost de găsit pentru a comenta situaţia.
În Step-Soci locuiesc peste două mii de oameni.