Aproape de un RECORD MONDIAL! A fost găsit cel mai rapid melc din lume (VIDEO)
Un sat din Anglia organizează anual una dintre cele mai interesante competiții din lume: Campionatul Mondial de Viteză pentru melci.
Întrecerea anuală a gasteropozilor are loc în miezul verii în micuța localitate Congham, în Norfolk, de peste 40 de ani.
Recordul mondial al cursei de 33 de centimetri rezistă din 1995, când melcul Archie a parcurs distanța într-un timp senzațional: 2 minute și 20 de secunde, scrie greatnews.ro.
Regulile turneului final sunt simple: melcii sunt așezați într-un cerc mic, de culoare roșie, în mijlocul unei mese rotunde. Primul melc care depășește o altă linie roșie, exterioară, este declarat învingător.
În acest an, la întreceri au fost înscriși 175 de melci, iar finaliștii au fost aleși în urma unor probe eliminatorii.
"Odată ce melcul a început cursa, nu mai poți face nimic altceva în afara să-l încurajezi. Eu cred că antrenamentele sunt importante, dar nici nu trebuie să exagerezi cu ele. Melcul are nevoie de o dietă echilibrată, la fel ca oricare atlet. Cursele sunt printre cele mai plăcute experiențe pe care le-am trăit în viața mea", a spus Neil Riseborough, organizatorul Campionatelor Mondiale pentru International Business Times.
Suprafața de concurs este udată cu apă, pentru a asigura o bună deplasare a melcilor. În acest an, câștigător a fost melcul George, care a încheiat cei 33 de centimetri cu un timp foarte bun, cu doar 20 de secunde mai slab decât recordul mondial.
"S-a descrucat excelent. S-a năpustit către finiș. L-am hrănit cu lăptuci crescute în grădină. Se pare că i-au plăcut", a spus Dale Thorne, proprietarul melcului campion.